SUA redesenează harta Orientului Mijlociu: Șeful spionajului militar american susține că DOUĂ STATE ar putea dispărea de pe hartă

Lupii Daciei

Șefii spionajului american contrazic politica administrației Obama, susținând, pe o singură voce, că nici Siria nici Irakul nu-și vor reveni după războiul civil și confruntările cu ISIS.

Irakul şi Siria ar putea să rămână pentru întotdeauna rupte în bucăţi de război şi de tensiunile religioase. Avertismentul a fost lansat joi de directorul Agenţiei pentru informaţii în domeniul apărării (DIA), într-o evaluare dură, care contrazice politica administraţiei Obama, relatează site-ul New Zeeland Herald.com.

„Cu greu văd o revenire”, a declarat locotenent-generalul Vincent Stewart într-o conferinţă a serviciilor secrete, referindu-se la Irak şi Siria, din ale căror teritorii jihadiștii Statului Islamic au cucerit porţiuni vaste. El a adăugat că îl „frământă ideea potrivit căreia kurzii ar reveni într-un guvern central irakian”, sugerând astfel că acest lucru este puţin probabil.

„Pot să văd un moment în viitor în care Siria este fracturată în două sau trei părţi„, a adăugat el.

Acesta nu este…

View original post 196 more words

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s