Una din cele mai dificile întâlniri din ultima vreme a cerut de la mine mulţi neuroni căzuţi la datorie, recursul la prescripţii terapeutice din vremuri apuse, o metaforă cu un râu şi o metaforă cu un judecător. Şi ceva creioane colorate. Şi o oră.
Persoana de care va fi vorba nu are un nume pe care să fie nevoie să îl scriu aici, aşa că o să îi spun, simplu şi bisilabic, Pepe (de ce Pepe – o să povestesc amintirea aia într-un fragment). Ne cunoaştem, eu cu Pepe, de vreo trei ani. Ne-am întâlnit de vreo zece ori, pe urmă Pepe şi-a făcut rost de un job şi, pentru că ăsta fusese scopul principal al întâlnirilor noastre, ne-am luat o pauză unul de la altul.
De curând, Pepe reapare în peisaj, angajat într-un loc foarte bun, într-o poziţie foarte bună, care îi cerea o atitudine asertivă la care, englezo-eufemistic…
View original post 805 more words
detoatepentrutoti2016 